Din momentul în care relaţia dintre conştiinţa poetului şi starea lumii ca iluzie se destramă, Eminescu începe să dea creaţiei sale un suport existenţial tragic. Romul Munteanu
ORIZONTAL : 1) Sentiment dominat de tristeţe şi melancolie, care provoacă eroului dorinţa arzătoare de a-şi revedea locurile natale şi persoana iubită – Tudor Arghezi. 2) Tânărul din salon, cu zâmbetul amar, îşi aduce aminte de prima sa iubire într-un cadru câmpenesc. Culcată jumătate, copila cu-ntristare / Zâmbeşte. Plete blonde pe... cobor (sing.) – Orăşel în Mongokia – Programul Alimentar Mondial (siglă). 3) Pe braţe de zăpadă, pe sânii ei se fură / A candelei lumină... rar şi tot mai rar – Ah! cum nu sunt ea strigă o pasăre măiastră / Cu penele de aur ca... -n rai. 4) Stau în faţă! – Iubita e o zână alanurilor: Cunună împleteşte, o-ncaieră sălbatec / În pletele îmflate, în părul încâlcit / Şi ochii râd în capu-i şi... -i e jeratec – Fluviu antic din Asia. 5) Când ai muri,..., căci contra morţii n-are / Nici Dumnezeu putere, atuncea cu amar / Aş stinge în grămadă sistemele solare – Că în a ta privire eu minţile... pierz. 6) Personaj mitic din literatură populară – În visul său, poetul vede râul ce spumega amar, / Şi arunca vo piatră în... –nvolburată – Erou naţional haitian (1750-91). 7) Când începe să se întunece – Din Lacul: Şi eu trec de-alung de maluri, / ...'-ascult şi ...'-aştept / Ea din trestii să răsară / Şi să-mi cadă lin pe piept. 8) Se găsesc în basme! – Pentru a o impresiona pe iubită, tânărul visează să capete puteri colosale: Cu susu-n jos ar merge a firii legi bogate, / Pustiu ar fi în... şi ceriul pe pământ. 9) Iar eu, eu, singuratec în lumea cea pustie, / În caos fără... şi fără de nimic, / M-aş arunca un demon să cad o vecinicie, / De-a pururea şi singur deşertul să-l despic – Nostalgia îndrăgostitului devine tot mai intensă : Ce s-a-ntâmplat de-atuncea nu vrea să ţie minte. / Destul că nu mai... şi chipul ei cel blând, / Zâmbirea-i sfiicioasă şi ochiul ei cuminte / Sunt duse fără urmă de pe acest pământ. 10)Intră în tură! – Despre metamorfoza lui Ruben în Sărmanul Dionis: nasul i se strâmbă şi se... ca un ciotur de copac – Stele! 11) Tabloul salonului e în contrast cu cel al codrului: De-aceea însă ar vrea încă o dată / Să vadă lunca verde, departe valea-n flori, / Unde ades pe braţu-i, în... înstelată, / Şedea pe stânca neagră spuindu-i ghicitori (neart.) – Sub umeri-unei feţe ca marmura de rece / Sunt umbrele-ntristării, ce-adânci l-... slab. 12)Tânăra, cu faţa de jeratec îşi aprinde mitul dragostei: ... în codru trece şi cântă doina dragă./ Sălbatec este glasu-i, vioi, copilăros – Poetul se lasă cucerit de fantasme diafane: Iar dacă... planetele cu-ncetul / Ar reintra în viaţă în vechile lor legi (masc., sing.).
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
|
1
|
||||||||||||
2
|
||||||||||||
3
|
||||||||||||
4
|
||||||||||||
5
|
||||||||||||
6
|
||||||||||||
7
|
||||||||||||
8
|
||||||||||||
9
|
||||||||||||
10
|
||||||||||||
11
|
||||||||||||
12
|
VERTICAL: 1)
Pe tânărul îndrăgostit îl
îmbie frumuseţea fetei:
Astfel de strălucită ai
trece-n lanuri verzi, / Încât... pâraie ţi-ar povesti cu şoapte
– Exuberanţa
copilei îl farmecă:
Un flutur se înalţă, cu
sete ea-l alungă, / Cu mâna crengi îndoaie şi glasu-i...
2) Într-o
bogată cameră, plină de oglinzi şi flori, cu prieteni care
paharul lui îl împle,
eroul e dus cu gândul:
Se uită cum... copaci şi
case-ncarcă, / Cum vântul farmă ramuri zvârlindu-le-n fereşti –
Iarăşi din Sărmanul Dionis , dar privitor la viziunea
fantastică a acestuia asupra Pământului:
mic ca un mărgăritar
albastru stropit cu... de aur şi c-un mez negru
(sing.). 3)
Fantasmă nesfârşită şi
totuşi diafană, / Din lume exilată neaflând limanul...
– Să
fii un pagi din... şi eu să fiu regină!/ O, cum aş fi de bună şi tu ai fi
gentil
– Alexandru Odobescu. 4)
Trai! –
Pliveşte flori albastre
şi... de pelin –
Dau năvală la stână.
5)
Sfidând luxul de salon, poetul visează:
Să aib-ar vrea colibă de
trestii, mititică, / În ea un... de scânduri, muşchi verde de covor
– Toate
experienţele trecutului
Sunt duse fără urmă de
pe... pământ. 6)
El vede
ierburi nalte în mândră zi cu soare. / Crescute-ajung la brâul unei copile.
Lin / Prin iarba mare trece ş-aminte... –
Şi cad pe
albe perini, iar ochiul ei... mare / Arată nu amorul ci setea de amor. 7)
Gât –
În
lacu-adânc şi neted, în mijlocul de lunce, / ... că vede zâne cu păr de aur
roş. 8)
Localitate în Anglia –
Ion Agârbiceanu
– Ioan Slavici –
Primele din alfabet. 9) Despre
viespii, ce-n mii de
chilioare / Zidesc o mănăstire de ceară: De spânzură prin... de sălcii
argintoase / O-ntreagă-mpărăţie în cuib legănător
(sing.) –
Când ai
muri, iubito, căci contra morţii n-are / Nici Dumnezeu...
10)
Iar micile-i... ating
covorul moale / Şi chinuie papucii de-atlaz, care stau jos –
... vrea ca
să mai vadă colibele de paie / Prin stânce încuibate.
11) Avântul îndrăgostitului nu are
margini:
Spre-a împlini vounul din dorurile..., / Au pot să fiu, copilă, de trei ori
Dumnezeu –
Cenuşiu
–
Pe-un pat alb ca zăpada,
copila... măreţ. 12)
O, de-aş
putea s-... a lumii lucruri toate
–
Sunt taine-n astă
lume... de neghicite.
Dicţionar:
UUD, PAM, ACES, LAR, OGE, ASM, IDA.
ALTE CAREURI CU EMINESCU
Consultarea textului
| I. Zadarnic fete mândre zâmbind cutreier sala Si muzica-i si visuri si farmec îndelung. În ochii unui tânar sadita e raceala Si note cât de blânde în inima-i n-ajung. Amicul cel de-o vârsta paharul lui îl împle Si-l cheama si pe dânsul la masa unde beu; Pe mânile-amândoua el tine a lui tâmple, Se uita pe fereasta cum ninge-ncet... mereu. Se uita cum omatul copaci si case-ncarca, Cum vântul farma ramuri zvârlindu-le-n feresti, Atunci i se nazare un vis frumos... si parca Revede tineretea-i cu ochii sufletesti. Colo în departare e valea lui natala, Cu codri plini de umbra, cu râpe fara fund, Unde izvoara albe murmura cu sfiala Si scapar-argintie lovindu-se de prund. Ar vrea ca sa mai vada colibele de paie Prin stânce încuibate, ce mai ca se praval, Când luna dintre nouri, craiasa cea balaie, Se ridica prin codri din fruntea unui deal. Sa aib-ar vrea coliba de trestii, mititica, În ea un pat de scânduri, muschi verde de covor, Din pragu-i sa se uite la munte cum s-ardica Cu fruntea lui cea stearpa pierzându-se în nor. Ar vrea sa rataceasca câmpia înflorita, Unde ale lui zile din visuri le-au tesut; Unde-nvata din râuri o viata linistita, Parând sa n-aiba capat, cum n-are început. Mama-i stia atâtea povesti, pe câte fuse Torsese în viata... deci ea l-au învatat Sa tâlcuiasca semne si-a pasarilor spuse Si můrmura cuminte a râului curat. În curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare, În dulcele-nmiitul al paserilor grai, În murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Zidesc o manastire de ceara pentru trai, De spânzura prin ramuri de salcii argintoase O-ntreaga-mparatie în cuib leganator, A firii dulce limba de el era-nteleasa Si îl împlea de cântec, cum îl împlea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stânca razimata, Privea uimit în râul ce spumega amar, Si arunca vo piatra în apa-nvolburata. Râdea, cânta degeaba... plângea chiar în zadar. El vede ierburi nalte în mândra zi cu soare. Crescute-ajung la brâul unei copile. Lin Prin iarba mare trece s-aminte luatoare Pliveste flori albastre si fire de pelin. Cununa împleteste, o-ncaiera salbatec În pletele îmflate, în parul încâlcit Si ochii râd în capu-i si fata-i e jeratec A lanurilor zâna, cu chip sumet, rastit. Apoi în codru trece si cânta doina draga. Salbatec este glasu-i, vioi, copilaros, El suna-n codru verde, trezeste lumea-ntreaga, Picioarele-i desculte îndoaie flori pe jos. , , Ah! cum nu sunt ea striga o pasare maiastra Cu penele de aur ca pasarile-n rai; La Sfânta Joi m-as duce, as bate în fereastra Cu ciocul si i-as zice cu rugatoriul grai: Sa-mi deie-un mar, în care închisa e o lume, Palat frumos la munte, în codri înfundat, S-un fat-frumos de mire, înalt, cu dulce nume, Din sânge si din lapte fecior de împarat!" Ea cânta si pocneste în crengi c-o varga lunga. O ploaie de flori albe se scutura pe ea, Un flutur se înalta, cu sete ea-l alunga, Cu mâna crengi îndoaie si glasu-i rasuna. Apoi si-aduce-aminte... era o zi frumoasa... El s-a trezit pe-o punte sub ochii ei de foc... Ea paru-si da-ntr-o parte din fata rusinoasa, Îsi pleaca ochii timizi si el a stat pe loc... Ce s-a-ntâmplat de-atuncea nu vrea sa tie minte. Destul ca nu mai este... si chipul ei cel blând, Zâmbirea-i sfiicioasa si ochiul ei cuminte Sunt duse fara urma de pe acest pamânt. S-a stins. De-aceea însa ar vrea înca o data Sa vada lunca verde, departe valea-n flori, Unde ades pe bratu-i, în noaptea înstelata, Sedea pe stânca neagra spuindu-i ghicitori. Da, ghicitori, enigme. Ce stia el pe-atunce De-a vietii grea enigma, de anii furtunosi? În lacu-adânc si neted, în mijlocul de lunce, Parea ca vede zâne cu par de aur ros. Solutia careului: Cezara
|
Si
trestia cea nalta vuind de vânt mai tare... La glasu-i asculta el ca basme triste, dulci, Când retele din codru pe cretii apei clare, Scaldându-se prin papuri lasau pe valuri fulgi. II Trecura ani. E noapte. În camera bogata, Pe-un pat alb ca zapada, copila sta maret. O candela de aur c-un punct de foc arata Prin umbra stravezie icoane pe pareti. Culcata jumatate, copila cu-ntristare Zâmbeste. Plete blonde pe umere cobor Si cad pe albe perini, iar ochiul ei cel mare Arata nu amorul ci setea de amor. Iar fata ei frumoasa-i de-acea albeata sura, Brumata ca-n lucirea unui margaritar; Pe brate de zapada, pe sânii ei se fura A candelei lumina mai rar si tot mai rar. Iar micile-i picioare ating covorul moale Si chinuie papucii de-atlaz, care stau jos. L-a patului ei margini cu fruntea-n a ei poale Sta în genunche dânsul, privind întunecos... Sub umeri-unei fete ca marmura de rece Sunt umbrele-ntristarii, ce-adânci l-arata slab; Prin ochii mari si negri o îndoiala trece, Ce fulgera în taina, apoi dispare-n grab. Din vorba mea nu poate amor sa se aleaga? Nu te iubesc atâta cât stiu sa te iubesc? Ai vrea sa storc din mare amaraciunea-ntreaga Si într-o picatura s-o beau, sa-nnebunesc? Spre-a împlini vounul din dorurile tale, Au pot sa fiu, copila, de trei ori Dumnezeu, Si ce-au facut puternic în veacurile sale, Aceea într-o clipa sa pot a face eu? O, de-as putea s-amestec a lumii lucruri toate, Dupa a mea vointa un ceas sa te încânt, Cu susu-n jos ar merge a firii legi bogate, Pustiu ar fi în ceriuri si ceriul pe pamânt. Si la a ta ivire parere-ar ziua noapte, Astfel de stralucita ai trece-n lanuri verzi, Încât numai pâraie ti-ar povesti cu soapte, Ca în a ta privire eu mintile îmi pierz. Când ai muri, iubito, caci contra mortii n-are Nici Dumnezeu putere, atuncea cu amar As stinge în gramada sistemele solare Si-n ast mormânt te-as pune ca pe-un maragaritar. Iar eu, eu, singuratec în lumea cea pustie, În caos fara stele si fara de nimic, M-as arunca un demon sa cad o vecinicie, De-a pururea si singur desertul sa-l despic. Iar daca liberate planetele cu-ncetul Ar reintra în viata în vechile lor legi, Fiintele lor noua priveasca-atunci cometul, Nelinistind cu zboru-i veciile întregi. Fantasma nesfârsita si totusi diafana, Din lume exilata neaflând limanul sau, Demon, gonit de-a pururi de ordinea tirana Acela sa fiu eu. Sa faci minuni? Nu-i asta. Nu ma-ntelegi, iubite Pe crestetul lui mândru ea mânile si-a pus. Sunt taine-n asta lume atât de neghicite, De-ai spune viata toata, tot n-a sfârsi de spus. Vezi tu, eu te-as vrea těmid, un blând baiet, sa-mi spuna Cu ochii plini de visuri zadarnice povesti, S-adorm plecându-mi tâmpla la tâmpla ta nebuna! Asa cum te visasem ai fost, dar nu mai esti. Patate de-ndoiele a vietii tale vise Baiet de-ai fi tu înca, la mine sa te-ardic, Sa te privesc cu gene pe jumatate-nchise, Dar nu mai crezi în visuri, caci nu mai crezi nimic. Sa fii un pagi din basme si eu sa fiu regina! O, cum as fi de buna si tu ai fi gentil, Plutire-am lin pe lacul ce doarme în gradina, Caci eu ma simt copila, de-ai fi si tu copil! Nu mintea ta, nu ochii, ce fulgera-n tacere, Nu astea ma îngheata de-mi vine ca sa mor. Ma doare nu stiu... glasul amestecat cu fiere, Caci sufletu-ti e-o rana, suflarile-ti ma dor. Ce vrei? Îmi pare-n ochi-ti ca vad o veche vina. În vorba amintirea a unei crude munci, În inima e-o parte cu totului straina De-ai fost vrodata tânar, e foarte mult de-atunci!
Mihai Eminescu este
considerat de cititori şi de critica literară mondială drept cea mai importantă
voce poetică din literatura română. Opera poetică a lui Mihai Eminescu face
parte din ceea ce, în Europa, poartă numele de a doua generaţie romantică, sau
romantică târzie. Activitatea literară a lui Eminescu se întinde pe ceva mai
mult decât zece ani şi a fost tradusă şi publicată în nenumărate limbi. Iată ce
spune Nichita Stănescu despre Eminescu: "Cel mai mare poet sunt vreo
optsprezece, printre care mă număr şi eu. Mari poeţi sunt vreo patru (respectiv
Lucian Blaga, Tudor Arghezi, George Bacovia şi Ion Barbu), dar, Doamne, poet
este numai unul şi acela este Mihai Eminescu!"
|
